Departamentul pentru Pregatirea Personalului Didactic

ECHIPA NOASTRA

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGATIREA PERSONALULUI DIDACTIC

 

Prof. univ. dr. Daniela Dumitra Căprioară

Daniela Dumitra Căprioară este licențiată în Matematică și Psihologie și doctor în Științele Educației. Experiența sa vizează: didactica matematicii, cercetarea în științele educației, instruirea asistată de calculator, managementul educațional, formarea competentelor digitale, managementul proiectelor educaționale.

Interesele sale de cercetare cuprind învățarea și predarea matematicii, curriculumul matematic, psihologia învățării matematicii, evaluarea școlară, educația financiară, formarea competențelor transversale, formarea inițială și continuă a cadrelor didactice.

 

Informații suplimentare: CV LL EN

 

 

Conf. univ. dr.

Larisa-Ileana Casangiu

Larisa-Ileana Casangiu a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității Ovidius din Constanța (1997), studii aprofundate în Literatura modernă şi contemporană (1999), doctoratul (în 2002), obținând titlul de Doctor în filologie Cum laude, masteratul în Management educaţional şi comunicare instituţională, la S.N.S.P.A., Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti (2011). Desfășoară activități didactice în învățământul superior din 1999. A parcurs pe rând, prin concurs, toate treptele ierarhice în acest domeniu, fiind conferențiar universitar din 2012. A publicat peste 10 volume ca unic autor și peste 75 de articole. Este, de asemenea, scriitor beletristic, în această calitate publicând volumul Pilde mobilizatoare (Ed. Tritonic, București, 2012), iar în Franța, la Editura Baudelaire, în 2019, volumul Pas Seulement d’amour.

 

Informații suplimentare: CV LL EN

 

 

Conf. univ. dr. Monica Moraru

Monica Moraru este absolventă a Facultății de Sociologie, Psihologie și Pedagogie, specializare Pedagogie (Universitatea din București), doctor în Științele Educației (Universitatea din București). Principalele domenii de cercetare / interese pot fi rezumate în câteva direcţii: fundamentele pedagogiei, consiliere educaţională, didactica specialităţii, istoria gândirii pedagogice. Este interesată, de asemenea, de identificarea unor elemente ale unei relaţii pedagogice durabile, de responsabilitatea socială a cadrului didactic, de angajarea acestuia în susţinerea intelectuală, emoţională şi profesională studenţilor.

Informații suplimentare: CV LL EN

 

 

Lect. univ. dr. Florentina Olimpia Avram

Florentina Olimpia Avram este absolventă a Facultății de Filosofie a Universității din București și absolventă a Facultății de Sociologie și Psihologie a Universității „Spiru Haret” din București, a obținut titlul de Master în Psihologie în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța și titlul de Doctor în Științele Educației în cadrul Universității Pedagogice de Stat din Chișinău. De asemenea, este membră a Colegiului Psihologilor din România și a urmat mai multe formări în domeniul Psihoterapiei, având o specializare în domeniul Psihotraumatologiei. Domenii de cercetare: Neuroștiințe, Psihotraumatologie, Psihoterapie, Psihologie Medicală.

 

Informații suplimentare: CV LL EN

 

 

 

   

Lect. univ. dr. Iuliana Lungu

Iuliana Lungu este doctor, cu distincţia Cum laude, în domeniul filologic, specializarea Stilistica limbii engleze. Autor de cursuri de metodica predării limbii engleză, Get Started with English Language Teaching Methodology (2017), Essentials in Teaching English. A Basic Course in English Language Teaching Methodology (2013), precum şi de numeroase articole de specialitate prezentate în cadrul sesiunilor ştiinţifice, simpozioanelor, conferinţelor, la nivel naţional şi internaţional, în domeniul TEFL (Teaching English as a Foreign Language) and ESP (English for Specific Purposes).

 

Informații suplimentare: CV LL EN

 

 

 

 

 

Lect. univ. dr. Miruna Felicia Moroianu

Miruna Felicia Moroianu este absolventă a facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Ovidius din Constanța, cu titlul de doctor în domeniul Educație Fizică și Sport obținut în cadrul Universitătii Naționale de Educație Fizică și Sport București. De asemenea specializarea pe o ramură de sport este în gimnastică artistică, deținând competențe și în această direcție. Având în vedere activitatea de mai mulți ani în domeniul științele educației, pregătirea profesională a fost orientată și spre zona de didactică a disciplinei educație-fizică, practică pedagogică de specialitate și educație psihomotrică la nivelul preșcolarității .

 

Informații suplimentare: CV LL EN

 

 

 

Lect. univ. dr. Claudia Sim Popa

Claudia Simona Popa este doctor în Pedagogie, iar interesul sau de cercetare se referă la disciplinele pe care le preda: Didactica limbii române, Didactica religiei, Didactica consilierii / dezvoltării personale în învățământul preșcolar / primar , Didactica domeniului om și societate. În actul de predare și relația cu studenții, se ghideaza dupa următorul citat: „Lectorii eficienți combină talentele omului de știință, scriitorului, producătorului, comedianului, spectacolului și profesorului în moduri care contribuie la învățarea elevilor”. Wilbert J. McKeachie, Sfaturi didactice.

 

Informații suplimentare: CV LL EN

 

 

Lect. univ. dr. Damian Totolan

Absolvent al specializării Psihopedagogie speciala si a unui masterat in Educație integrată, Mircea Damian Totolan este doctor în Psihologie (Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București) si titular al facultatii noastre inca de la infiintarea acesteia (1999-2000). Expertiza anterior castigata prin activitatea sa de profesor si logoped in invatamantul special ii permite o perspectiva aparte asupra disciplinelor pe care le preda si o intelegere in profunzime a aspectelor legate de psihopedagogia speciala. Principalele sale interese de cercetare vizeaza imaginea de sine în stucturarea personalității la persoanele cu dizabilități și integrarea socio-profesională a acestora.

 

Informații suplimentare: CV LL EN

 

 

Asist. univ. drd. Ana - Maria Bezem

Ana-Maria Bezem este asistent universitar drd. în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea Ovidius din Constanța. Interesele sale de cercetare privesc atât programele și serviciile de intervenție psihopedagogică pentru elevii cu CES, cât și procedurile de evaluare pentru identificarea tulburărilor specifice de învățare (dislexo-disgrafie, discalculie). Formare în “Hipnoză clinică, Relaxare şi Terapie Ericksoniană”, Practicant de Programare Neurolingvistică autorizat (International NLP Fundation București) și Psiholog autonom principal, în specialitatea Psihopedagogie Specială.

 

Informații suplimentare: CV EN

 

 

Asist. univ. dr.

Mirela Mihaela Doga

Mirela Mihaela Doga este doctor în filologie, cadru didactic titular al Universității „Ovidius” din Constanța, Facultatea de Psihologie şi Ştiințele Educației, DPPD. A susținut activități de seminar la cursuri de limba/literatura română, în prezent coordonează practica de specialitate a studenților din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, precum și a studenților/masteranzilor înscriși la modulul de formare psihopedagogică. Recent susține un curs practic de limba engleză, la specializările Psihologie și Asistență Socială. Apreciază noutatea, este empatică și pasionată de lectură, teatru, artă și călătorii.

 

Informații suplimentare: CV LL EN